[vc_row][vc_column][vc_column_text]În momentul de față, toată lumea apreciază roșiile atât pentru gustul bun, cât și pentru beneficiile considerabile. Pe cât de mici, tot mai puternice (acțiunea antioxidantă crește în raport cu dimensiunea). Roșiile cherry sunt un foarte bun exemplu în acest sens. Și nu doar proaspete câteva luni pe an, ci în permanență.

Istoricul roșiilor este unul cât se poate de controversat. Dacă în prezent se bucură de o imensă popularitate, nu același lucru se poate spune și despre trecutul acestor plante. Inițial, roșia era percepută ca un aliment nociv (ciudat și otrăvitor) purtând denumirea de „piersica lupului” – întrucât oamenii le considerau la fel de periculoase ca un lup. Spre binele nostru al tuturor situația în timp s-a schimbat. Specialiștii insistând să consumăm roșii regulat, fără rețineri. Asemeni altor legume și roșiile se pare că sunt mai mult fruct decât legumă la origini. Italienii sunt cei care le-au botezat, fiind numite „pomi dei mori” adică „merele pământului”. Francezii pun și mai mult patos și pentru că e cărnoasă și roșie „pomme d’amour” – „mărul iubirii” pare cel mai potrivit.

Roșiile, prețioase pentru sănătate

S-a dovedit că la fel de sănătoase sunt și roșiile conservate, precum și sucul, ketchup-ul, bulionul, pasta de tomate. Oferă practic aceleași beneficii ca și roșia proaspătă. Iar aceasta este o veste extraordinară! Ba mai mult decât atât, sucul de roșii și pasta de roșii reduc riscul de apariție a cancerului mai ceva ca roșia crudă. Produsele pe bază de roșii procesate sau gătite conțin cantități de licopen de 2 până la 8 ori mai mari. Prin urmare, indiferent de anotimp se poate menține nivelul optim de licopen în sânge prin consumul zilnic de produse pe bază de roșii.

Frumusețe cu tomate

Un ingredient frecvent folosit la gătit este pasta de tomate. Și este minunat întrucât pasta de roșii are aceleași proprietăți ca și o roșie crudă, doar că într-o concentrație mai mare. Tinerele gospodine ar mai trebui să știe că pasta de tomate crește nivelul de protecție solară a pielii, protejând împotriva razelor ultraviolete. Același lucru se poate spune și despre consumul de bulion (40 g zilnic) ce combate riscul de îmbătrânire a pielii sau de apariție a ridurilor cauzate de băile de soare.

Undă roșie!

Pentru un tonus de invidiat, consumați din belșug legume și fructe în special de culoare roșie. Toate aceste minuni oferite de natură conțin antocianina și licopen. Printre principalele beneficii aduse sănătății se numără riscul redus de apariție a bolilor cardiovasculare, precum și a unor forme de cancer. Împrieteniți-vă deci, în caz că nu sunteți deja prieteni la cataramă, cu ardeiul gras roșu, kapia, merele roșii, cireșele, căpșunile, zmeura, pepenele roșu, grepfrutul roșu, curmalele japoneze, papaya roz, rodia și, nu în ultimul rând, roșiile (sunt o sursă importantă de potasiu, niacină, vitamina C, complex vitaminic B, crom etc. – nutrienți ce protejează inima). Unde mai pui, că pe lângă faptul că țin boala la distanță, aceste delicatese se dovedesc a fi adevărați detoxifianți, numai buni în curele de slăbire. Așadar, doamnelor și domnilor alegeți să includeți cât de mult roșu în farfurie![/vc_column_text][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row el_class=”author”][vc_column][vc_column_text el_class=”authorInfo”]

Printre efectele benefice ce rezultă în urma consumului de roșii se numără și o capacitate crescută a pielii de a lupta cu numeroși factori daunători ce vin din mediul înconjurător, îndeosebi razele solare. De asemenea, consumul de licopen scade riscul de apariție a degenerescenței maculare direct influențată de avansarea în vârstă, începând cu 50 de ani.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_cta h2=”Delicatesele Nux delicii vă așteaptă” h2_font_container=”font_size:20px” h2_use_theme_fonts=”yes” h4=”Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt” h4_font_container=”font_size:14px” h4_use_theme_fonts=”yes” shape=”square” style=”flat” color=”grey” add_button=”right” btn_title=”Magazin” btn_style=”flat” btn_color=”warning” btn_align=”right” btn_i_icon_fontawesome=”fa fa-shopping-cart” use_custom_fonts_h2=”true” use_custom_fonts_h4=”true” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nuxdelicii.ro%2Fmagazin%2F|||” btn_button_block=”true” btn_add_icon=”true” btn_custom_onclick=”true”]

[/vc_cta][/vc_column][/vc_row]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explore More

Marius Tudosiei, promotorul mâncărurilor sănătoase și creative

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Marius, hard working băcan de când s-a născut, visează mâncăruri creative, respectă ingredientele, gătește cu bucurie și… iubește nucile. Titulatura este pusă’n cui și libertatea de a te juca liber

Zacuscă de vinete înnobilată cu nucă

[vc_row el_class=”product”][vc_column width=”2/3″][vc_column_text]De curând, am adăugat pe lista pentru toamnă, un aperitiv pe care sperăm că îl veți savura și care vă va transpune în lumea deliciilor culinare încă de

Mască hidratantă cu zmeură

[vc_row][vc_column][vc_column_text]În sezonul rece, pielea este cea mai expusă parte a corpului şi, implicit, are cel mai mult de suferit.  Principalul efect constă în uscarea şi iritarea ei: de obicei pielea

Zmeură pentru femeile însărcinate

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Eşti însărcinată sau te pregăteşti pentru acest moment important din viaţa ta? Pentru sănătatea ta şi a bebeluşului, e bine să îţi faci o listă cu alimentele cele mai sănătoase,