[vc_row][vc_column][vc_column_text]Ceaiurile din plante sunt folosite de către oameni sub formă de remedii naturale de sute de ani şi, deşi nu sunt ceaiuri „adevărate” (cum sunt considerate ceaiul negru, verde şi oolong, preparate din frunzele Camellia sinensis), ele reprezintă terapie naturală extrem de benefică pentru organism. Uneori mai eficiente decât multe medicamente, acestea întăresc imunitatea, reduc stresul şi acţionează punctual asupra diferitelor afecţiuni, în timp ce pot fi şi foarte gustoase.

Din flori uscate, flori, mirodenii sau ierburi, au o gamă variată de arome şi gusturi – uneori doar mirosul lor ne îmbie şi ne alintă. Iar, de curând, ceaiurile din plante sunt susţinute chiar şi de către oamenii de ştiinţă care le atestă capacităţile miraculoase. Continuăm seria de materiale dedicate acestor minuni ale naturii şi proprietăţilor acestora, atât de la îndemână pentru noi toţi.

Azi, despre ceaiul de ghimbir:

O plantă oarecum exotică la noi în zonă, ghimbirul a fost adus din îndepărtata Indie şi asumat cu bucurie de către europeni. Chiar şi la noi în familie, a fost mereu utilizat de parcă creştea dintotdeauna în curtea bunicii. Poate şi pentru că s-a dus repede vorba că ar fi un ajutor de nădejde pentru oameni.

Ceaiul de ghimbir este foarte aromat şi picant, iar pe cât de înţepător este, pe atât de mulţi antioxidanţi sănătoşi (care luptă împotriva numeroaselor boli) are.

Ceaiul de ghimbir ajută la combaterea inflamaţiilor, stimulează sistemul imunitar, dar este şi un remediu rapid împotriva stărilor de greaţă.

Studiile realizate în jurul acestei plante şi punctual asupra ceaiului de ghimbir au atestat de multe ori că ameliorează greaţa pentru femeile proaspăt însărcinate sau poate înlătura greaţa în cazul tratamentelor împotriva cancerului sau generată de afecţiuni ale sistemului locomotor.

Pe lângă ameliorarea indigestiei sau constipaţiei, ceaiul de ghimbir previne ulcerul de stomac.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că această plantă care, de altfel, face flori foarte frumoase şi puternic colorate, ameliorează dismenoreea şi durerea menstruală.

De fapt, s-a demonstrat că ghimbirul este la fel de eficient ca orice alt medicament antiinflamator, cum ar fi cunoscutul ibuprofen pentru durere. Mai mult, ceaiul de ghimbir reglează nivelul zahărului din organism şi nivelul lipidelor din sânge.[/vc_column_text][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row el_class=”author”][vc_column][vc_column_text el_class=”authorInfo”]

Ceaiul de ghimbir ajută la combaterea inflamaţiilor, stimulează sistemul imunitar, dar este şi un remediu rapid împotriva stărilor de greaţă.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_cta h2=”Delicatesele Nux delicii vă așteaptă” h2_font_container=”font_size:20px” h2_use_theme_fonts=”yes” h4=”Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt” h4_font_container=”font_size:14px” h4_use_theme_fonts=”yes” shape=”square” style=”flat” color=”grey” add_button=”right” btn_title=”Magazin” btn_style=”flat” btn_color=”warning” btn_align=”right” btn_i_icon_fontawesome=”fa fa-shopping-cart” use_custom_fonts_h2=”true” use_custom_fonts_h4=”true” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nuxdelicii.ro%2Fmagazin%2F|||” btn_button_block=”true” btn_add_icon=”true” btn_custom_onclick=”true”]

[/vc_cta][/vc_column][/vc_row]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explore More

Marius Tudosiei, promotorul mâncărurilor sănătoase și creative

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Marius, hard working băcan de când s-a născut, visează mâncăruri creative, respectă ingredientele, gătește cu bucurie și… iubește nucile. Titulatura este pusă’n cui și libertatea de a te juca liber

Nucile, frumuseţe din interior către exterior

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Despre impactul consumului de nuci asupra organismului uman o să îţi tot oferim informaţii noi, mai ales pentru că nucile reprezintă o sursă inepuizabilă pentru sănătatea ta. Mai puţin punctată,

Chec cu ciocolată şi nucă

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Ne place mult checul – prăjitura copilăriei – indiferent sub ce formă este preparat, acesta este un ever green al delicateselor dulci, în simplitatea lui. Cu toate acestea, întotdeauna am

Roșia, „fructul” iubirii

[vc_row][vc_column][vc_column_text]În momentul de față, toată lumea apreciază roșiile atât pentru gustul bun, cât și pentru beneficiile considerabile. Pe cât de mici, tot mai puternice (acțiunea antioxidantă crește în raport cu