[vc_row][vc_column][vc_column_text]În bucătăria fiecărei case, mai mari sau mai mică, cu mai puţini sau mai mulţi membrii, există un loc aproape magic de care nici măcar nu mai suntem conştienţi. Ni se pare că acolo sunt câteva ingrediente care dau un plus de aromă şi… cam atât. Acest loc cu fel şi fel de mirosuri – locul cu mirodenii sau cutia cu magie (cum îi mai spun eu) – înseamnă mult mai mult decât lasă să se vadă.

Ierburile aromate şi condimentele sunt exact “acel ceva” care pot defini un fel de mâncare, care îl pot face de neuitat sau îl pot distruge chiar. Cum le combinăm, cu ce preparate se potriveşte fiecare sau care este cantitatea ideală devine chiar o artă a detaliului gastronomic, iar marii bucătari ai istoriei au jonglat cu mirodeniile mai ceva ca la spectacolele artistice. Însă, azi, m-am oprit la un alt aspect pe care nu îl dezbatem suficient: beneficiile acestor „alimente” care stau modeste la locul lor. Pentru că dincolo de arome, mirosuri, gusturi, condimentele şi ierburile gravitează în jurul nostru exact pe principiul: esenţele tari se ţin în cutiuţe mici. Am făcut o listă scurtă cu cele mai populare mirodenii şi beneficiile lor, povestea despre ele fiind abia la primul episod:

Mărar

Dincolo de aroma lui puternică şi proaspătă, mărarul este o sursă bogată de antioxidanţi. În plus, conţine şi fibre dietetice care controlează nivelul de colesterol din sânge.

Pătrunjel

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu… câteodată îl mănânc crud, iar de cele mai multe ori îl pun în toate ciorbele, îl combin cu brânzeturi şi cu salate… Este de departe, preferatul meu dintre cele mai populare. Are acelaşi efect benefic asupra nivelului de colesterol din organism precum mărarul, iar în plus ne protejează de radicalii liberi şi, implicit, previne afecţiuni grave precum cancerul.

Ţelină

ierburi aromate

Apium graveolens, după numele ei ştiinţific, ţelina este un puternic stabilizator şi stimulator al imunităţii. Bogată în vitamina C şi acid folic menţine metabolismul activ şi poate fi parte din tratamentul împotriva Alzheimerului.

Busuioc

Una dintre aromele preferate de către toţi membrii familiei mele (care solicită plantarea în grădină a câtor mai multe fire pentru mirosul îmbietor), busuiocul are numeroase beneficii pentru sănătatea organismului nostru: bogat în vitamine şi nutrienţi, conţine zero colesterol şi foarte puţine calorii. Busuiocul este cunoscut şi pentru cantitatea mare de vitamina K pe care o conţine, cu funcţia de întărire a oaselor.

Rozmarin

Rosmarinus officinalis este sursa noastră inepuizabilă de fier. Mai mult, conţine vitamina C cu rol de apărare împotriva infecţiilor şi vitamina A pentru o piele sănătoasă şi fină.

Oregano

În afară de faptul că poate avea un rol important în procesul digestiv, această mirodenie din zona Mediteraneană conţine suficient magneziu şi calciu pentru a îmbunătăţi metabolismul şi reprezintă totodată o puternică rezistenţă în faţa radicalilor liberi.

Foi de dafin

Laurus nobilis, folosit de către greci pentru cununile de lauri, ajută sistemul vizual prin cantitatea mare de vitamina A şi contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos.[/vc_column_text][vc_empty_space][vc_row_inner el_class=”author”][vc_column_inner][vc_column_text el_class=”authorInfo”]

Cu un conţinut mai mare de antioxidanţi decât fructele şi legumele, mirodeniile previn bolile degenerativ – un rol pe care îl duc cu multă trudă: acestea ajută la prevenirea bolii Alzheimer, diferitelor afecţiuni cardiovasculare şi rămân în prima linie în lupta contra cancerului.

[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_cta h2=”Delicatesele Nux delicii vă așteaptă” h2_font_container=”font_size:20px” h2_use_theme_fonts=”yes” h4=”Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt” h4_font_container=”font_size:14px” h4_use_theme_fonts=”yes” shape=”square” style=”flat” color=”grey” add_button=”right” btn_title=”Magazin” btn_style=”flat” btn_color=”warning” btn_align=”right” btn_i_icon_fontawesome=”fa fa-shopping-cart” use_custom_fonts_h2=”true” use_custom_fonts_h4=”true” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nuxdelicii.ro%2Fmagazin%2F|||” btn_button_block=”true” btn_add_icon=”true” btn_custom_onclick=”true”]

[/vc_cta][/vc_column][/vc_row]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explore More

Marius Tudosiei, promotorul mâncărurilor sănătoase și creative

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Marius, hard working băcan de când s-a născut, visează mâncăruri creative, respectă ingredientele, gătește cu bucurie și… iubește nucile. Titulatura este pusă’n cui și libertatea de a te juca liber

Nucile, frumuseţe din interior către exterior

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Despre impactul consumului de nuci asupra organismului uman o să îţi tot oferim informaţii noi, mai ales pentru că nucile reprezintă o sursă inepuizabilă pentru sănătatea ta. Mai puţin punctată,

Mască din piersici pentru ten uscat şi gras

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Gustoase, suculente, aromate… dar, mai mult, bogate în vitamine, minerale, antioxidanţi. Tocmai de aceea, piersicile sunt perfecte pentru tenul tău – pentru regenerarea şi reîntinerirea lui. Bineînţeles, fără contraindicaţii. Iar

Salată de dovlecel cu nucă

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Pentru că ne place ce arome oferă dovlecelul în mâncare, îl folosim cât putem de des. Iar, de curând, am descoperit cum îi potenţează gustul puţină nucă. Iată una dintre